Programul Naţional Apicol pentru perioada 2020 – 2022 a fost aprobat de Comisia Europeană prin Decizia nr. 974 din 12 iunie 2019 de aprobare a programelor naţionale de îmbunătăţire a producţiei şi comercializării produselor apicole, prezentate de statele membre în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului. Actul normativ de aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) este Hotărârea Guvernului nr. 339 din 30 aprilie 2020 privind Programul Naţional Apicol pentru perioada 2020-2022, a normelor de aplicare, a valorii sprijinului financiar, precum și pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 362 din 06 mai 2020. Valoarea sprijinului alocat pentru Programul naţional apicol pentru perioada 2020 - 2022 este de 150.628 mii lei, din care suma de 75.314 mii lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene la programele apicole naţionale, potrivit prevederilor Deciziei Comisiei Europene nr. 974 din 12 iunie 2019 de aprobare a programelor naţionale de îmbunătăţire a producţiei şi comercializării produselor apicole prezentate de statele membre în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, şi distribuită astfel:
a) pentru anul 2020: 50.210 mii lei;
b) pentru anul 2021: 50.232 mii lei;
c) pentru anul 2022: 50.186 mii lei.
Reglementările nou introduse faţă de programele anterioare sunt următoarele:
- finanţarea măsurilor de asistenţă tehnică şi consultanţă de specialitate, măsurilor de promovare a apiculturii şi a produselor apicole şi cele privind achiziţia echipamentelor de procesare a cerii şi ambalare a mierii;
- pentru acţiunea Raționalizarea transhumanței/stupăritului pastoral-Achiziţionarea de accesorii apicole a fost aprobată achiziţia uneltelor apicole şi echipamentelor de protecţie precum şi mijloacelor de transport apicol fără autopropulsie şi de încărcare-descărcare a stupilor necesare pentru deplasarea în pastoral;
- decontarea analizelor fizico-chimice/reziduuri în vederea atestării calităţii mierii în scopul îmbunătăţirii calităţii produselor apicole şi unei mai bune valorificări a acestora pe piaţă.
Documentul complet pe http://www.apia.org.ro/